Romanul Agenții haosului de Ana-Maria Negrilă – cel de-al treilea și ultimul volum al seriei space opera Stelarium – oferă probabil unul dintre cele mai intense puncte culminante din literatura science-fiction contemporană, un pas înainte pe tărâmul aventurii dar și o provocare intelectuală pentru cititorii pasionați de space opera, știință, filosofie și viitorul post-uman.
Agenții anh – Sten, Ralle, Adrew și Karl – revin pe Galene după extraordinarele întâmplări pe care le-au pus la cale și în care au fost implicați pe planeta Cardeea, despre care am discutat pe larg în prezentarea celui de-al doilea volum al seriei Stelarium – Ascensiunea stelară. Important în aceste momente este să ne întrebăm ce vor găsi ei acasă după o călătorie de o mie de ani? Cum se va fi schimbat climatul politic și ce lupte pentru putere se desfășoară acum?
Străini în Regat și în noua rețea de energie a planetei, controlată de un adversar redutabil, cei patru trebuie să se strecoare și prin plasa de minciuni atent țesută de cei pe care îi credeau prieteni. Confruntați cu noi dușmani, încercând să își găsească alți aliați, cei patru agenți anh se luptă acum pentru supraviețuire.
Eroi pentru unii, paria pentru alții, greu de manipulat și stăpânit, protagoniștii seriei Stelarium au parte în acest volum de o ultimă și aproape apocaliptică aventură.
Cititorii vor avea plăcuta surpriză de a se reîntâlni cu personaje dragi din volumele Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară, dar pentru agenți, trecutul tulburător împletit cu viitorul incert nu duc decât la și mai multe pericole și capcane pe care trebuie să le înfrunte și să le învingă.
Așa cum spunea și cunoscutul scriitor Oliviu Crâznic în revista EgoPHobia, saga Stelarium are câte ceva pentru fiecare iubitor de literatură science fiction:
Decoruri exotice guvernate de bionomii misterioase, călătorii interplanetare, antrenamente epuizante și arte marțiale, confruntări violente, conspirații planetare și galactice, lovituri de teatru, trădări și manipulare, naniți și criogenie, realități virtuale, conștiințe stocate cibernetic și inteligențe artificiale, experimente genetice, creiere vegetale și astronave organice conștiente de sine, personaje având un comportament verosimil și fascinant – toate acestea, izvorâte din scriitura atentă și plină de talent a unei romanciere consacrate, asigură o lectură cât se poate de captivantă.
În ceea ce privește ultimul volum al seriei, acesta reprezintă un joc al oglinzilor în care nu mai știi în cine să crezi, o confruntare a anti-eroilor împotriva unor antagoniști detestabili dar și ai unor anti-antagoniști fascinanți. Romanul Agenții haosului oferă probabil unul dintre cele mai intense puncte culminante din literatura science-fiction contemporană, împreună cu un mesaj ce transcende spațiul și timpul: chiar și într-o lume post-umană ne putem păstra și cultiva umanitatea atâta timp cât rămânem fideli unor valori atemporale, precum onoarea, curajul, adevărul și justiția.
Citându-l din nou pe Oliviu Crâznic, putem afirma și noi, fără nici un dubiu, faptul că:
Cel de al treilea volum al „epopeii” Stelarium, Agenții haosului oferă un „finis coronat opus”, Ana-Maria Negrilă dovedind astfel că nu a avut intenția de a scrie volume peste volume până la epuizarea posibilităților subiectului (ceea ce ar fi făcut să planeze asupra Stelarium-ului marele risc al artificialului, căruia îi cad pradă atâția autori ai momentului), ci a creat firesc o frescă viabilă, pe care a preferat să o aștearnă pe hârtie în atâtea pagini câte erau necesare, fără digresiuni, dar și fără teama de amănunte.
Rezultatul: o saga închegată, gata să reziste oricărei critici, adevărată arhitectură literară; probabil cea mai importantă realizare științifico-fantastică românească a ultimilor cinci ani, greu de concurat în anii care urmează, cu puține rivale în anii trecuți.
Acestea fiind spuse, invităm cititorul să treacă, plin de încredere, pragul unui nou cosmos, avertizându-l totodată: fiecare capitol va fi și o provocare intelectuală, nu doar un pas înainte pe tărâmul aventurii.
Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.